Un jeg uman, o ruşine, un gheorghe

Ascult din când în când emisiunea lui Liviu Mihaiu şi Andrei Gheorghe de la Guerrilla şi de fiecare dată am aceeaşi reacţie. Nu înţeleg cum a ajuns nea Gheorghe ăsta cunoscut şi cum de a acceptat Mihaiu să-l scoată dintre morţi şi să-l ia în emisiunea lui. Cât a lipsit nea din mass media a fost o linişte frumoasă şi am reuşit să-l uităm foarte repede pentru că asta ne doream. Acum, prietenul lui ni l-a băgat iar pe gât pe 'telectualu' care se crede intelectual. De ce a simţit nevoia Mihaiu să trezească acest gheorghe cu pretenţii fără acoperire în realitate din somnul binefăcător pentru noi ceilalţi?

Un gheorghe care se arată deschis la minte şi la discuţii şi care îşi contrazice aceste pretenţii cu fiecare ocazie posibilă. Un om care nu lasă pe nimeni să vorbească pentru că are el ceva "interesant" de spus. Un frustrat căruia i se tot dă o oglindă în care să se vadă mai frumos şi mai deştept. Un ratat care a distrus toate emisiunile care i s-au dat pe mână. Un alienat care face tot ce poate ca să dea impresia că numai el deţine adevărul. Un câine comunitar turbat care muşcă tot ce îi iese în cale. Un tiran cu pretenţii liberale. O nulitate care se vede plină de valoare. Un jeg uman, o ruşine, un gheorghe.

Liberte, egalite, sănătateee!

Astăzi este ziua mondială a libertăţii presei. Cei care ghidonează aşa cum vor presa din ţara noastră, probabil că se bucură că anul acesta s-a nimerit ca ea să fie sărbătorită într-o duminică. În felul acesta ea va trece fără a fi băgată în seamă prea tare sau poate chiar fără a se ştii despre existenţa ei. Pentru că, dacă ar fi începută o polemică generalizată pe tema libertăţii presei din România, cu siguranţă s-ar ajunge la dezvăluiri şocante pentru cei care nu lucrează în domeniu. Deşi se crede că presa noastră este liberă, nu este deloc adevărat.
Nu mă refer la faptul că nu există publicaţii independente, ci la faptul că jurnaliştii nu pot scrie despre multe nereguli sau ilegalităţi descoperite pentru că nu sunt lăsaţi de şefi. Motivele pentru care se întâmplă acest lucru sunt diverse, de la cele prosteşti în care le este teamă să nu deranjeze pe cineva sau pentru simplul motiv că nu a mai spus nimeni aşa ceva, până la cele serioase în care sunt avertizaţi să nu scrie acel articol dacă vor ca ei şi familia lor să mai trăiască. Aşa cum spune-am într-un articol anterior, în presa autohtonă nu a dispărut frica de maşina neagră.
Presa românească este guvernată aproape în totalitate de interese economice şi politice, de cele mai multe obscure şi bazate pe trafic de influenţă şi ilegalităţi. Se protejează unii pe alţii fiind conştienţi că, în cazul în care va cădea unul dintre ei, vor cădea şi mulţi alţii. Cei care dau direcţia presei noastre este format dintr-un cerc de băieţi cu influenţă care controlează cam tot ceea ce se întâmplă în ţara asta din punct de vedere economic şi politic. Şi, aşa cum ştim, aceste două domenii sunt bazate pe minciună şi hoţie. Liberte, egalite, sănătateee!

Mazăre cenzurează ziarul Ziua

Păstaie, primarul de mare angajament al Constanţei, îşi păstrează obiceiurile comuniste şi comite ilegalităţi pe bandă rulantă. De data aceasta a reuşit să cenzureze poate singurul ziar local ce are curaj să-l critice şi să dezvăluie constănţenilor porcăriile pe care le face. Ziarul Ziua de Constanţa a fost scos din chioşcurile Conpress Group, firmă controlată de Păstaie. După mai multe articole în care Ziua dezvăluia tacticile şi faptele mizerabile comise de primar, acesta a hotărât că este momentul ca ziarul să dispară începând din 6 aprilie 2009.

Distribuţia realizată de Tutun şi Ziare S.R.L., firmă al cărei unic asociat este Conpress Group, nu mai vrea să distribuie Ziua la chioşcurile Conpress Group pe baza motivului "costuri logistice ridicate". Trebuie menţionat că această societate deţine... 85% din distribuţia de presă din oraş. Acest lucru se traduce printr-un singur cuvânt - monopol. Adică cine nu este cu primarul este împotriva lui şi trebuie să dispară. Astfel, cotidianul Ziua de Constanţa a fost interzis la distribuţie. Ceea ce mă bucură este anunţul celor de la ziar care s-au hotărât să-i facă distribuţie proprie şi să-i crească tirajul.
Pe website-ul cotidianului local găsiţi toată documentaţia care susţine afirmaţiile de mai sus, un film realizat la chioşcurile Conpress Group, mail-uri şi sesizări telefonice de la cititori care atestă faptul că Ziua de Constanţa nu mai este distribuit în acele puncte de difuzare a presei. Iată că se poate şi altfel, chiar dacă baronii locali încearcă să-i elimine pe cei care observă neregulile pe care le comit şi le fac publice. Urez ziarului Ziua mult succes în noul demers şi cât mai mulţi cititori, iar lui Măzăriche îi doresc moarte politică grabnică şi să ajungă acolo unde îi este locul - la răcoare pentru cât mai mult timp!

Falimentul presei româneşti de proastă calitate

Presa autohtonă a început să dea faliment. Tot mai multe companii şi produse media au dispărut de pe piaţă în ultima vreme, unele dintre ele fără să aibă speranţa că vor mai reveni. Ziare, posturi TV, reviste şi-au încetat activitatea definitiv sau temporar. Totuşi, unii nici măcar în ultima clipă nu au arătat că îşi respectă publicul consumator de produs mediatic, cu privire la hotărârea de a sista activitatea. Acest comportament sfidător l-au avut şi când erau pe piaţă.
De exemplu, ultimul număr al revistei Misiunea Casa a apărut la începutul anului, fără să anunţe acest lucru. Aici a fost vorba despre un management defectuos care, într-o lume în care mass-media se specializează pe nişe, a încercat să o diversifice şi să o transforme în ghiveci. Curios este faptul că revista avea un singur concurent pe piaţă, Util de la trustul Hiparion, care nu se ridica nici măcar până la gleznele Misiunii Casa. Ce fel de manager trebuie să fii pentru a rata o astfel de situaţie, pe care şi-o doreşte orice investitor!?
Totuşi, întrebarea firească este de ce au dispărut. Răspunsurile sunt diverse, unele dintre ele nefiindu-ne accesibile. Însă, cu siguranţă că unul dintre ele este lipsa de respect pentru cititori/telespectatori/ascultători. Iluzia tirajului mare sau a rating-ului bun i-a făcut să ceară bani mulţi pe spaţiile publicitare, bani pe care i-au şi primit. Numai că atunci când ridici un castel din nisip pe malul mării trebuie să ştii că orice val ţi-l poate dărâma. Nisipul a fost puterea mică de cumpărare a audienţei lor, care a făcut ca publicitarii să nu aibă rezultate, iar valul a fost această presupusă criză, care a micşorat şi mai mult veniturile românilor.
Aşa s-a întâmplat cu ziarul gratuit Compact, al grupului de presă Ringier, care a avut ultima apariţie în data de 26 februarie 2009, zi în care au fost anunţaţi şi ziariştii care lucrau acolo. Nu şi-au anunţat cititorii despre acest lucru în ziar, ci printr-un comunicat de presă pe un website, şi nu s-au sinchisit nici măcar şă îşi anunţe cei 22 de oameni decât în ziua fatidică. Deşi explicaţia oficială este aceea că Ringier România a decis închiderea cotidianului gratuit Compact în urma unei analize aprofundate asupra performanţei titlului în raport cu planul de afaceri, precum şi a estimărilor privitoare la evoluţia viitoare a publicaţiei, au omis să recunoască faptul că preţurile imense ale spaţiilor publicitare din ziar au făcut să scadă încasările.
Multe firme din piaţă şi-au redirecţionat bugetele de publicitate către Internet şi le-au micşorat, sau chiar au renunţat la spaţiile oferite de audiovizual, radio şi tipar. Acest lucru s-a întâmplat mai ales din cauza preţurilor nejustificat de mari cerute de media tipărită sau televizată. Un alt factor important, care a dus la închiderea lor, a fost managementul defectuos şi gândit pe premise false. Dacă analizăm situaţia, vedem că nu au dispărut publicaţiile sau posturile TV bine ancorate în piaţă şi bazate pe aprecierea corectă a publicului vizat, ci acelea care au încercat să profite de obiceiurile proaste ale oamenilor. Numai că aceste apucături de mahala nu sunt valabile în momentele actuale.
Multe dintre produsele media de pe piaţa românească au încetat să apară pentru că l-au considerat pe român prost şi bârfitor. Nu au încercat să creeze plus valoare, ci doar să speculeze slăbiciunile şi să ofere produse de proastă calitate. Nu şi-au respectat nici măcar meseria. Şi cum toate acestea se plătesc mai devreme sau mai târziu, nu poate decât să ne bucure faptul că presa românească se curăţă de balast, de mizerie şi de nonvalori. Recesiunea prin care trecem va maturiza forţat mass-media autohtonă şi o va determina să îşi reconsidere politica faţă de public, de concurenţă şi de clienţii de publicitate. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Publicat în revista Zeit

Nu îţi mai poţi câştiga existenţa din a fi jurnalist

Se pare că a fi jurnalist în România nu prea mai este o meserie din care să îţi poţi câştiga existenţa. În afara mijloacelor mass media care au fost închise ori restructurate, ultima modă în domeniu este micşorarea salariilor. Nu demult, se zvonea că în trustul Intact jurnaliştii au primit vestea reducerii salariilor cu 30%. Acum, am auzit că alaltăieri au primit aceeaşi veste cei de la România Liberă, cu diferenţa că procentul este de 20%.
Ieri, bucuria a fost de partea celor de la Hiparion care au fost anunţaţi că le-au fost reduse salariile între 10 şi 15%, în funcţie de banii pe care îi iau. Numai că cei din urmă nu au fost afectaţi, din moment ce cu doar o săptămână înainte le fuseseră mărite cam tot cu atât. Totuşi, în Bucureşti salariile celor din presă sunt, în general, acceptabile. Dar ce fac cei din provincie care abia trăiesc cu cele pe care le au, darămite să le mai fie şi reduse?

Articol preluat de la mine

Jurnaliştii care îşi respectă meseria şi ascultătorii

Am redescoperit de curând radio R.F.I. România, fostul Delta R.F.I., pe care îl ascultam când eram în facultate pentru că îmi plăcea muzica pe care o difuzau. În perioada aceea, la sfârşitul anilor '90, era singurul post de radio care avea altfel de muzică decât celelalte. În rest nu m-a impresionat cu nimic. Ascultându-i acum, am descoperit cu plăcere că există mijloace mass media în ţara asta care îşi fac treaba cu profesionalism. La R.F.I. România s-au strâns jurnaliştii care îşi respectă meseria şi ascultătorii, caz singular în eterul bucureştean.

Ştiţi foarte bine că am o părere (realistă) foarte proastă despre mass media autohtonă. Manipularea şi minciuna sunt reguli de bază pentru jurnaliştii români, stabilite chiar din fişa postului. În schimb, realizatorii de programe de la R.F.I. România prezintă şi analizează ştirile într-un mod foarte profesionist şi imparţial, dar condimentat cu glume foarte fine. Ascultându-i îţi dai seama imediat că sunt oameni bine pregătiţi şi inteligenţi, deşi sunt şi ei tot români. Chiar şi colaboratorii din alte ţări se ridică la acelaşi standard. R.F.I. România - toată diversitatea lumii!

Articol preluat de la mine

Organizatorii de târguri dau lecţii de presă

De curând, am avut parte de un schimb de e-mail-uri cu organizatorul unui târg imobiliar din ţara noastră. Totul a pornit de la faptul că eu am spus într-un articol că "sper că de această dată organizatorii nu vor mai încerca să scoată bani de la vizitatori vânzând bilete". Organizatorul s-a atacat şi mi-a trimis un e-mail în care îmi spunea că nu este profesionist ceea ce fac. Concret, ei s-au supărat că am avut "nesimţirea" să constat ceea ce fac ei. Nu se gândesc la ceea ce fac, ci îi deranjează că cineva observă asta. Ca să nu mai zic de faptul că oamenii inteligenţi învaţă din critici, nu se supără.
Asta pentru că au fost obişnuiţi ca presa noastră să îi laude şi să le publice comunicatele cu copy/paste. C-aşa e în presă: nu ne batem capul prea tare ca să nu obosim. Un argument cu care au crezut că mi-au închis gura a fost că perceperea unui tarif de intrare este ceva firesc la târgurile din străinătate. De acord. Dar felul în care arată şi ceea ce oferă acele târguri este "mult mai superior" decât ale celor din România. De aceea, consider că niciun târg din ţara noastră nu ar trebui să perceapă taxă de intrare şi niciun organizator nu ar trebui să dea lecţii de presă.

Articol preluat de la mine

Capriciile unei femei au omorât Misiunea Casa

În ultimele luni au fost închise din ce în ce mai multe mijloace mass media, de la reviste până la posturi TV. Ceva nu este în regulă cu recesiunea asta financiară care a ajuns până la presă. Se pare că sunt tot mai mulţi clienţi de publicitate care îşi micşorează bugetul. Iar, în România, presa nu poate trăi decât din publicitate, nu din vânzări. Din câte am înţeles acesta este motivul pentru care nu îşi mai pot continua activitatea.
Când am auzit anul trecut că revista Misiunea Casa a fost vândută de Călin Diaconu, am crezut că nu este adevărat. Acum am aflat că revista a dat faliment şi nu mai apare din acest an, ultimul număr fiind cel din decembrie 2008. Se pare că nici noua conducere nu a înţeles care este problema revistei, aşa cum nu a înţeles nici Diaconu. Când eram acolo, Monica Popescu (cea care trebuia să aducă publicitate pentru revistă) a făcut primul pas spre desfiinţarea revistei: în loc să îşi adapteze portofoliul de clienţi revistei, a încercat să transforme revista după portofoliul ei de clienţi.
Şi uite aşa, dintr-o revistă de do it yourself care avea un singur concurent pe piaţă, revista Util (care atunci arăta jalnic), a ajuns o struţo-cămilă de revistă de do it yourself şi home & deco, intrând în concurenţă cu alte câteva zeci de alte reviste mult mai vechi în piaţă. Aşa a început sfârşitul revistei Misiunea Casa, iar Diaconu era atât de "fermecat" de Monica încât nu a vrut să vadă realitatea. Îmi pare foarte rău de revista Misiunea Casa pentru că avea un potenţial foarte mare, era foarte bine realizată şi avea deja mulţi cititori.
Păcat de acest proiect interesant şi unic (a fost prima revistă din domeniu care a avut un articol ilustrat cu bandă desenată) care a fost omorât de o prostie. În loc să fie fructificate avantajele mari pe care le avea şi să ajungă lider de piaţă pe nişa ei, revista a ajuns să dea faliment din cauza capriciilor unei femei care a şi plecat de mult de acolo. O ironie foarte fină a sorţii pe care cu siguranţă nu a înţeles-o Călin Diaconu.

Articol preluat de la mine

Jurnalismul între criză şi recesiune

Jurnalismul se face în România ca toate celelalte meserii, adică după ureche şi cum o fi. Lasă că merge şi aşa pentru că fraierii nu se prind! Din păcate, presa din ţara noastră se conduce după conceptul "cititorii noştri sunt mai proşti ca noi şi iau de bun tot ce le spunem". Majoritatea scriu şi vorbesc aşa cum au auzit că fac ceilalţi, dar nu se informează şi nu verifică. Mai exact, nu îşi fac meseria, nerespectând nici măcar regulile de bază. Ultimul şi poate cel mai bun exemplu este folosirea termenilor de criză şi recesiune.
Ultima definiţie dată termenului de criză în Noul dicţionar explicativ al limbii române din 2002 ne spune că este o fază primejdioasă şi hotărâtoare în viaţa socială, constând într-o manifestare violentă a contradicţiilor economice, politice şi sociale. În Marele dicţionar de neologisme din 2000, criza economică este definită ca o fază a ciclului economic în care se formează un surplus relativ de mărfuri în raport cu capacitatea de cumpărare limitată a populaţiei, ceea ce duce la scăderea producţiei, la falimente, la şomaj etc.
Şi acum vine partea interesantă. Tot în Marele dicţionar de neologisme din 2000 este explicat şi termenul de recesiune: o fază de declin a activităţii economice mai puţin gravă decât depresiunea sau criza, constând în diminuarea producţiei, reducerea investiţiilor, scăderea cursului acţiunilor la bursă etc. Aşadar, dragi colegi, conform acestor explicaţii şi a realităţii, România se află în recesiune, nu în criză economică. Era atât de greu să căutaţi în dicţionar?

Articol preluat de la mine

Radioul din România - presă de cea mai proastă calitate (umană)

Până unde poate ajunge micimea şi prostia celor care îşi închipuie că fac presă în ţara noastră? Aud tot mai mulţi realizatori de emisiuni radio care nu ştiu să lege câteva propoziţii şi care nu înţeleg că la radio nu trebuie să vorbeşti ca în cartier cu băieţii. Majoritatea lor au obsesii pentru anumite cuvinte pe care le folosesc abuziv, ăăăăăăăăăulesc mai tot timpul, nu spun nimic interesant, se leagă facil şi ieftin de textele pieselor pe care le difuzează, râd gratuit, fac glume proaste ş.a.m.d. Ciudat este că ei sunt luaţi drept reper de puştime.
Ca să nu mai zic de campaniile realizate de posturile autohtone de radio. De exemplu, Info Pro organizează acum un concurs în care vor să premieze cu băutură pe cel mai beţiv român de sărbători... Cât de imbecil trebuie să fii pentru a face un astfel de concurs, mai ales atunci când te numeşti Info Pro şi vrei să pari un radio serios care informează oamenii? Şi uite aşa am ajuns şi la muzica pe care o difuzează.
Dacă asculţi posturile noastre de radio ai impresia că muzica apărută de-a lungul timpului în lume se reduce la maximum câteva sute de piese. Interesant devine atunci când vine vorba despre calitatea muzicii difuzată. De exemplu, am auzit de curând piesa Despre tine cânt a lui Crazy Loop, adică Dan Bălan. Dacă asculţi versurile înţelegi că este o piesă care proslăveşte sinuciderea şi o ridică la rang de gest suprem al iubirii. C.N.A. ce face, nu aude? Unde este protecţia tinerilor cu care se laudă când interzice Paraziţii?

Articol preluat de la mine

M-am mutat pe blogul meu!

Dragii moşului. Am hotărât să mut acest blog pe http://dancalin.blogspot.com/. Aici mă găsesc de acum încolo cei care vor să mă citească. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Andreea Marin a fost om si putea fi jurnalist

Cand am vazut-o prima data pe sticla m-am indragostit. Prezenta o emisiune pentru copii la una din statiile locale TVR. Sunt multi ani de atunci, dar nu am uitat pentru ca mi-a placut naturaletea ei. Andreea Marin era un om, un copil care se juca cu alti copii. Era simpla, directa si proaspata. Era placuta si reconfortanta.

Recunosc ca nu am urmarit-o mai departe si nu stiu cum a ajuns sa fie o surpriza. Dar, dupa multi ani, cand am vazut-o la aceasta emisiune pentru femei slabe de inger si barbati tip femeie am avut impresia ca o cunosc de undeva. Pana la urma mi-am amintit de unde si nu mi-a venit sa cred ca este aceeasi persoana.
Omul acela disparuse; copilul se transformase intr-un fel ciudat. Mi-a dat si imi da si acum impresia de falsitate, prefacatorie si grotesc. De cate ori o vad sau o aud ma gandesc la P.V.C. O imitatie de om realizata din plastic. Fara suflet, fara viata, doar o replica din plastic a unui om. Pentru mine care am vazut-o brusc in alt fel a fost evidenta schimbarea.
Sunt absolut convins ca ar fi putut deveni un om de presa bun daca si-ar fi pastrat naturaletea si firescul de la inceputul carierei in televiziune. Sunt absolut convins ca ar fi putut ajunge un jurnalist respectat daca ar fi ramas om.

A reaparut redactorul freelancer

In ultima vreme sunt din ce in ce mai multi patroni de presa care inteleg ca nu este necesar ca redactorii sa fie angajati si sa fie lipiti de birouri la servici. Multe edituri autohtone au inceput sa lucreze cu redactori colaboratori carora li se dau termene si sarcini precise.
In felul acesta a reaparut si la noi redactorul freelancer care a fost obligat de comunisti sa dispara dupa cel de-al doilea razboi modial. In afara faptului ca redactorul trebuie sa stea mai mult pe teren decat la birou, patronii de presa au inteles ca folosirea redactorilor colaboratori pot micsora substantial cheltuielile firmei.
Astfel nu mai sunt necesare o parte dintre calcultoare si programe pentru ele, spatii mari de birouri si cheltuielile aferente (chirie, utilitati, curatenie etc.), multe consumabile, taxe si impozite, bataie de cap s.a.m.d. In plus, cu ajutorul unor redactori colaboratori din orasele mari din tara publicatia afla si spune mai multe cititorilor sai.
Avantajele sunt si de partea redactorilor aflati in aceasta situatie. Este mai placut si mai usor sa lucrezi fara sefi pe cap si program, ci doar cu termene limita si sarcini precise. Iti poti face programul cum vrei si iti poti doza energia cum iti este mai bine. Cei care vor intelege ca asta este viitorul in presa vor avea de castigat pe termen lung.
Acelasi lucru se intampla si cu cei implicati in presa care inteleg necesitatea folosirii mess-ului la servici. Se poate lucra foarte bine pe mess si pot fi economisiti niste bani care trebuiau dati pe telefoane. Interesant este ca sunt edituri mari care interzic utilizarea mess-ului. Nu toti putem intelege evolutia si nu toti putem sa ne folosim de ea, nu-i asa?

Jurnalistii cu atitudine aduc echilibru pentru natiune

Ati vazut filmul The Hunting Party? Acolo este data o mica lectie de jurnalism, de cum ar trebui facuta meseria asta si ce fel de om trebuie sa fii ca sa o poti face. Filmul asta mi-a adus aminte de tot ce am aflat de-a lungul celor cativa ani de meserie. Din pacate unele dintre informatii nu le-am putut folosi niciodata desi erau bombe.
Pentru ca nu am avut dovezi si sursa nu a vrut sa declare oficial am fost nevoit sa nu public nimic. Dar sunt convins ca si in cazul in care as fi fost acoperit tot nu as fi putut publica articolul pentru ca nu as fi fost lasat de patroni. De-a lungul timpului, acestea au fost doar cateva dintre motivele care m-au condus spre concluzia ca suntem un popor de lasi.
Situatia nu este atat de simpla. Macar de-ar fi numai atat si am ramane doar cu rusinea. Problema este ca nu ne vom reveni ca natie niciodata din cauza faptului ca jurnalistii din tara asta nu pot sau nu sunt lasati sa dea in vileag itele incurcate de oamenii cu putere politica si/sau financiara. Continuand in felul acesta va exista un dezechilibru continuu in societatea noastra.
Atat timp cat toti cei din presa stim, dar nu putem face public ce stim vom fi un popor handicapat care nici macar dupa aproape 20 de ani de la revolutie nu are dreptul sa vorbeasca. Sunt convins ca oamenii puternici din tara asta vor sa ne tina in mizerie si dezorientare pentru a ne putea conduce (minti) mai usor.
Dar asa nu poti obtine un popor sanatos care sa ajute tara sa se dezvolte. In felul acesta vom ramane sclavii/prostii Europei si Americii. Daca nici macar presa nu poate deschide gura sa latre, mai bine zis nu poate echilibra situatia, nu vom ajunge nicaieri. Jurnalistii trebuie sa aiba atitudine si trebuie lasati sa isi faca meseria. Aceasta este o conditie obligatorie pentru o natiune sanatoasa si prospera.

Sunteti mai importanti decat Dumnezeu

Dragii mosului care va recunoasteti pe acest blog. Va rog sa nu mai dati telefoane de amenintare sau dojenire. Nu imi este frica de voi si nici nu cred ca "asa ceva nu se face". Este adevarat ca in Romania nu se prea face asa ceva, dar asta se intampla doar pentru ca suntem a natiune de lasi educati de securitate si comunism sa tacem. Nu pentru ca nu este normal. La fel ca in Uniunea Europeana, si in tara noastra este garantata prin constitutie libertatea cuvantului si a opiniei.

Faptul ca putini dintre romani au inteles si isi exercita acest drept spune multe despre noi ca natie. Eu, ca jurnalist, consider ca este obligatia mea sa ii ajut pe ceilalti sa inteleaga ce se ascunde in spatele prefacatoriei si minciunilor din presa noastra. Nu am nimic de impartit cu nici unul dintre voi si nici nu imi aduce vreun beneficiu ceea ce fac pe acest blog. Ba chiar dimpotriva, am de suferit din cauza prejudecatilor comuniste ca "asa ceva nu se face".

Sunt convins ca ati fi mai buni
Cred ca daca nu v-ati recunoaste in ceea ce spun in articole nu v-ar deranja acest blog. Mai cred ca cel mai bine ati face sa va schimbati sau macar sa va ganditi la ce spun in loc sa va suparati. Asa ar face un om inteligent. Dar faptul ca ma injurati sau dati afara persoane apropiate mie doar ca sa imi faceti rau spune altceva despre voi. Eu am facut blogul asta cu speranta ca va schimba ceva in bine, nu sa mangai pe crestet niste sefi ca sa obtin cine stie ce avantaje.
Spre deosebire de multi jurnalisti romani, eu nu am uitat ca presa are un foarte important rol educativ si social, nu doar (dez)informare si diXtractie. Si imi asum aceste roluri chiar daca am de suferit sau sufera cei apropiati mie din cauza unor patroni epatati sau grandomani care uita ca in primul rand suntem oameni si dupa aceea sefi si subalterni. Atat va duce capul, atat faceti.
Totusi, sunt convins ca ati fi mai buni daca v-ati aduce aminte ca toti suntem oameni egali in drepturi si obligatii. Se pare ca doar in fata lui Dumnezeu suntem asa, nu si in fata voastra care sunteti niste oameni atat de importanti (in ochii vostri), incat nu va puteti cobori la nivelul unui angajat nenorocit. Pana la urma aveti dreptate, este asa cum credeti - voi sunteti mai importanti decat Dumnezeu.

Maria Seder Neda - macar scrie articole documentate

Maria Seder Neda este un personaj relativ cunoscut in presa de piata imobiliara. Acest lucru se datoreaza numai si numai faptului ca scrie de mult timp acest gen de articole pentru revista Capital. Imi place revista si multe dintre articolele de acolo. Este interesanta si realizata profesionist din toate punctele de vedere.

Ca orice padure si Capitalul are uscaciunile lui. Una dintre ele este chiar Maria Seder Neda. Am citit o parte dintre articolele ei (scrise in Capital sau Planul Casei Mele) si chiar un interviu pe care l-a acordat. Am avut onoarea sa o cunosc personal si sa lucrez sub indrumarea ei. De aceea, oricat de subiectiv credeti ca sunt, imi pot permite sa am o parere despre ea.
Ca jurnalist Maria Seder Neda este foarte plata si inchistata. Desi domeniul imobiliar este unul relativ tehnic si nu prea ai ce floricele sa pui in articole, ea exagereaza. De fapt, nu poate sa scrie altfel pentru ca asa este si ca om. Nu poate sa faca atractive articolele pe care le scrie, ci doar sa puna cuvinte de legatura intre datele pe care le obtine.

Felul nostru de a fi influenteaza ce facem
In interviul de care v-am pomenit, jurnalistul (care cu siguranta nu a citit nimic scris de ea) spune ca Maria Seder Neda scrie documentat, antrenant si cu pasiune. Sunt de acord cu primul epitet, dar celelalte sunt doar niste laude gratuite. Se poate observa chiar in interviu ca este plictisitoare si ca abuzeaza de clisee verbale.
Tot profesional vorbind trebuie sa stiti ca Maria Seder Neda nu doar ca nu stie ce inseamna sa fii redactor sef, ci nici nu o intereseaza sa inteleaga si sa invete asta. Nu stie sa conduca o echipa, nu stie sa impuna respect, nu o intereseaza sa lupte pentru oamenii ei etc. In general, nu stie ce vrea de la revista si echipa. Probabil ca asta e cauza pentru care nu stie sa ceara ce vrea.
Asa cum spune-am, toate aceste lucruri sunt normale pentru ca asa este si ca om - felul nostru de a fi influenteaza tot ce facem. Maria Seder Neda este un om fricos ce nu are curaj sa ia decizii importante. Maria Seder Neda este un om inadaptat social si retras care nu stie sa se integreze intr-un colectiv.

Nu o cred capabila de introspectie si sinceritate
Maria Seder Neda este un om simplu pe care il ghicesti din prima clipa, dar si un om prefacut care isi urmareste numai interesul propriu. In ceea ce priveste profesia nu o intereseaza decat sa faca altcineva treaba ei de redactor sef, ghicind ce vrea sau, mai bine spus, propunand lucruri cu care sa se laude mai tarziu ca le-a facut ea.
Tot ce face este de fatada. Vrea doar sa lase impresii false, nu sa se impuna prin ceea ce este. Poate face asta pentru ca stie cine este si ca nu poate sa fie respectata altfel. Dar asta ar fi deja prea mult pentru un om ca ea. Nu o cred capabila de introspectie si sinceritate, nici macar fata de ea insasi. Dar macar scrie articole documentate...

Olandezii nu mai cumpara falimentul Hiparion

Am auzit de curand ca olandezii care erau in discutii avansate sa cumpere Hiparion au aflat adevarul despre firma si cei care o conduc. Si asta de la cineva din interior, "nu spui cine, dar persoana importanta", care stie mai bine decat mine sau alt angajat ce se intampla de fapt acolo. Ce credeti ca au facut olandezii dupa ce au inteles ca firma este falimentara, are datorii serioase si este condusa de incompetenti care nu stiu ce inseamna presa? Au zis pas, asa cum ar fi facut orice investitor cu capul pe umeri.
Ce nu am putut intelege niciodata este cum au putut ajunge atat de aproape de a cumpara firma fara sa stie adevarul despre ea. Pentru ca orice firma serioasa de afara nu cumpara o alta pana nu cere balante, situatii, analize etc. Ca sa nu mai spun ca ar fi putut intelege multe numai din faptul ca cei din conducere conditioneaza tranzactia de ramanerea lor in functii. Acest lucru mi s-a parut imposibil pentru o firma care vrea sa impuna politica ei in compania pe care o cumpara. Nu poti schimba nimic pana nu inlocuiesti conducerea.
Dar sa revenim la capii (si nu numai) Hiparion care au visat continuu ca tranzactia se va face. Acest vis i-a facut sa fie atat de increzatori incat au contractat credite bancare si au cumparat tot felul de locuinte. Mai mult decat atat au reusit sa ii convinga si pe unii dintre cainii lor sa faca acest lucru. Ironia sortii este ca acum, dupa ce s-au trezit din visul de marire, au ramas cu creditele si se intreaba de unde isi vor plati ratele. Poate de aceea arunca in disperare informatii false in piata despre o eventuala vanzare.
Sa nu credeti ca le plang de mila pentru ca sunt convins ca mai au inca pe cine minti si batjocori sa munceasca pentru ei fara sa stie ce fac de fapt. La asta se pricep cel mai bine managerii de mana a cinspea din Hiparion care si-au impartit actiunile firmei intre ei, dar au uitat ca fara angajati buni si multumiti nu se poate face nimic. Pentru a nu stiu cata oara mi se confirma convingerea ca fiecare dintre noi are ceea ce merita.

N.B.: Am aflat ca din cauza datoriilor pe care le are firma angajatii nu mai pot sa contracteze credite. Bancile nu mai vor sa le dea bani. Inca o data, la Hiparion au de suferit angajatii pentru prostiile facute de patronat.

Presa condusa de megalomani si comunisti

Cand am citit si auzit ce se intampla intre Ion Cristoiu si Radu Moraru am vrut sa scriu un articol. Insa am omis acest lucru. Acum m-am hotarat sa o fac pentru ca intre timp mi s-a intamplat si mie ceva asemanator. Despre nea Cristoiu stiam ca este un mare comunist, oportunist si lingau, dar nu credeam ca a ajuns si megaloman. Deja nea John ne da afara din tara pe toti cei care nu gandim ca el si nu facem ca el sau macar cum spune el. Loveste cu sfaturi de expert pe toata lumea, de la presedintele tarii pana la realizatori de emisiuni.
Intrebarea ce imi vine in minte este ce cauta un astfel de nea in presa? Macar mass-media ar fi trebuit curatata de asemenea "elemente retrograde". Daca vrem ca natia asta din care facem parte sa se insanatoseasca la cap suntem nevoiti sa inlaturam acesti oameni care au impresia ca adevarul este proprietatea lor si ca toti ar trebui sa facem cum spun ei. Acelasi lucru facea si Ceausescu si de aceea nu l-am mai suportat. Pe nea Cristoiu nu stiu de ce il mai suportam inca...

Numai ei au dreptul la opinii si la exprimarea lor
Va spuneam la inceput ca mi s-a intamplat si mie ceva asemanator ca lui Radu Moraru. Fostul meu sef Calin Diaconu, despre care am scris pe acest blog, m-a vazut stand de vorba cu unul dintre angajatii lui. A avut o reactie surprinzatoare pentru mine, deoarece stiu ca este un om cultivat (sau poate nu). S-a dat jos din masina, m-a amenintat cu bataia si m-a injurat. Toate acestea ca reactie la articolul pe care l-am scris despre el pe acest blog .
Exact ca nea Cristoiu si nea Diaconu considera ca in tara asta nu au dreptul decat ei sa aiba pareri si sa le exprime. Ceilalti sunt "mai putin liberi" si ar trebui pedepsiti cand isi permit sa isi uite conditia. Ultima replica a lui nea Diaconu a fost catre angajatului lui: "ar fi bine pleci de acolo ca asta e lepros". Fara sa stie acest lucru, nea a rezumat foarte simplu si exact conceptia oamenilor de felul sau (din pacate sunt foarte multi in Romania).
De la politicieni pana la omul de rand, de la patroni pana la angajati, o mare parte dintre romani considera ca cei care spun in fata ce se discuta pe la colturi sunt leprosi care ar trebui evitati si marginalizati. Toti avem nemultumiri si pareri, dar sunt foarte putini care au curajul sa le spuna cui trebuie. Desi mi se spune ca ar fi trebuit sa ma obisnuiesc cu toti analfabetii si parvenitii din presa, nu pot. Chiar daca am dat peste patroni de presa sau jurnalisti megalomani si comunisti tot mai sper ca ne putem face treaba bine.

N.B.: Intre timp Calin Diaconu m-a sunat sa isi ceara scuze pentru incident, bineinteles pe un ton ironic, si sa ma invite sa recitesc articolul si sa il revizuiesc. Cu toate acestea gestul lui este remarcabil, chiar daca nu a vrut sa comenteze articolul pe blog. Asa ceva nu s-ar "injosi" niciodata sa faca Adi Rus. Aici se vede diferenta de cultura si educatie.

Organizarea unei conferinte de presa cere in primul rand bun simt

Conferintele de presa fac parte din viata zilnica a jurnalistului. Oricat de mult ne-ar placea sau nu fara ele nu se poate face presa nicaieri in lume. Pentru unii sunt corvoada si chin "inutil", pentru altii sunt placere si motiv de bucurie. O parte dintre ziaristi se duc mai mult pentru cadouri, o alta parte se duc sa se informeze. Oricum am discuta despre acest subiect trebuie sa recunoastem ca ele sunt o necesitate.
Diferentele dintre conferintele de presa sunt date de catre cei care le organizeaza. Ei conteaza mai mult chiar decat evenimentul in sine. Daca esti profesionist faci din orice un eveniment de presa. Noi romanii suntem in urma chiar si la acest domeniu care, pentru ca nu a fost pe lista impusa de Uniunea Europeana pentru aderare, nu prea a fost luat in seama. Nenorocirea apare atunci cand in conferinta respectiva sunt implicati si cetateni straini. Noi ne cunoastem poamele.
De-a lungul timpului am participat la conferinte de presa de toate felurile. Am avut placerea sa vad si oameni de PR care stiu sa-si faca bine meseria si altii care doar au impresia asta. Am vazut ce inseamna sa organizezi o conferinta care sa impresioneze toti invitatii si cum poate fi distrus un eveniment important. Ceea ce nu reusesc sa inteleg este cum pot unii organizatori sa nu inteleaga faptul ca ei sunt gazdele, iar invitatii sunt oaspeti? Cum au reusit sa ajunga la 25-30 sau chiar 35 de ani si sa nu stie cum trebuie sa te porti cu oaspetii tai, mai ales atunci cand ai interesul sa promovezi ceva prin intermediul lor?
Nu ma refer aici numai la cadourile pe care le dai (desi toti stim ca si ele sunt importante), ci la felul in care ii tratezi: transport, mapa de presa, socializare, raspunsuri la intrebari etc. Daca organizezi o conferinta de presa intr-un loc mai putin accesibil trebuie sa oferi transport gratuit. Daca evenimentul are loc in Bucuresti nu il pui la ora 8 sau 9 dimineata cand, din cauza traficului, poti fi aproape sigur ca nu vor veni prea multi.
In afara comunicatului, mapa de presa trebuie sa cuprinda ceva de scris si un carnetel pentru ziaristii care nu au aflat ca trebuie sa aiba asa ceva  intotdeauna la ei. Cand primesti invitatii este de bun simt sa le ceri si sa le dai o carte de vizita, nu sa spui ca le-ai uitat acasa (cum obisnuiam in scoala cand nu ne facem temele). Toti cei care fac parte din echipa organizatorica si din prezidiu trebuie sa aiba ecusoane care sa dezvaluie cine si de unde sunt.
De cand vin si pana incepe conferinta de presa, chiar daca oferi sau nu o cafea ori un ceai, este normal sa socializezi si cu ziaristii, nu doar cu cei care vor sustine conferinta. In mod obligatoriu trebuie ca la sfarsitul evenimentului sa acorzi timp pentru intrebari si raspunsuri pe care sa le dai la obiect, nu evaziv si publicitar. Daca ai asigurat transport pentru a-i aduce pe oameni este firesc sa il oferi si pentru a-i duce inapoi de unde i-ai luat. Si lista poate continua...
Dragi PR-isti, nu credeti ca toate acestea sunt firesti si de bun simt? Nu vi se pare ca trebuie sa gasiti un spatiu potrivit evenimentului pe care il promovati? Nu considerati ca daca vreti sa aveti rezultate pozitive puteti incepe prin a oferi respect celor pe care voi i-ati invitat? Daca nu stiati, nu toti ziaristii vin la conferinte pentru mancare si cadouri. Unii vrem doar sa ne facem treaba cat mai bine.

Rusii au comis-o din nou

"Oameni buni cu suflet bun si cu credinta in Dumnezeu" (cum spune un cersetor prin Bucuresti), mai baieti si fete care aveti capul pe umeri, fugiti de marea editura Hiparion cat puteti de tare. Nu va lasati pacaliti de faptul ca publica multe titluri, unele destul de vechi in piata. Asta este doar interfata si reclama cu care scoate ochii tuturor. In spatele acestui gard este leopardul de Adi Rus. Omul asta nu are toate tiglele pe casa.
Nu am nimic personal cu el si nu ma intereseaza nici viata lui profesionala, nici cea personala. Dar mi-e mila de voi, cei care ati putea fi pacaliti sa va angajati acolo. Dupa ce va cadea valul de pe ochii vostri de proaspat angajati care spera ca au ajuns in sfarsit intr-un loc unde isi pot face treaba veti descoperi ca Hiparion inseamna comunism in cel mai josnic grad - adica securitate. Ma refer aici nu le securitatea voastra persoanala, ci la cea care presupune turnatorie, urmarire, jignire, sclavie, injosire etc.
In aceasta firma rezista doar cei care ajung cainii lui Adi Rus (Otto, Peter, Oana, Ramona etc.). Ceilalti se feresc cat pot si pleaca cat mai repede. E adevarat ca nu este singura firma in care sunt folosite aceste practici, dar aici ele sunt filosofia de viata a marelui manager si, in consecinta, a companiei. In Hiparion nu ti se ofera nimic, dar ti se cere totul. Asta fara sa compar cu firmele de profil din Europa, ci cu cele romanesti.

Eu nu copiez reviste copiate
Ultima traznaie a marelui conducator este sa concedieze secretarul de redactie (prietena mea) de la Planul Casei Mele pentru ca "a auzit" ca eu (fostul redactor sef al acestei reviste) vreau sa fac o revista concurenta... Probabil ca domnu' Rus nu a aflat nici acum ca eu vreau sa fac o revista de cand eram in facultate. Tot de atunci vreau sa fac si un post de radio, sa pun in scena o piesa de teatru etc. Cam tarziu a aflat dumisale. Dumisale nu intelege ca nu e stapan de sclavi ca sa poata dispune de oameni dupa pofta inimii, desi el se crede asa. Face astfel de gesturi doar pentru ca i-a spus unul dintre caini (Otto) ca a auzit sau i s-a parut ca vede ceva.
Cand voi face o astfel de revista, daca voi reusi vreodata (si sper sa reusesc chiar daca dumisale se roaga sa nu fie asa), va afla toata lumea pentru ca nu o voi tine ascunsa. Abia atunci ar fi avut dreptul sa faca asa ceva. Desi am lucrat impreuna destul timp el nu stie ca oricum nu as fi permis sa se intample asta. As fi rugat-o eu sa isi dea demisia pentru ca nu este deontologic. Mai are impresia ca ea ar fi putut aduce acasa informatii de la el. Mare eroare! Consider ca m-as jigni daca as copia sau m-as inspira din proiectele lui. Ca sa nu mai spun ca eu nu copiez reviste copiate de afara.
Asta ca sa intelegeti cine este Adi Rus. Acelasi rus care vrea sa faca acum ce i s-a spus ca vreau eu sa fac. Bineinteles ca le prezinta angajatilor ca fiind ideile lui geniale. Asadar, aveti mare grija dragii mosului in ce hazna intrati pentru ca e pacat de voi si viata voastra. Daca voua nu va pasa, puteti fi siguri ca rusilor nu le pasa nici macar pentru o secunda. Daca nu ma credeti pe mine, cititi parerea altui fost coleg de-al meu de la Hiparion pe http://desprefirme.com. El este mai dur si mai direct decat mine.

O conferinta de presa "da, deci nu"

Am fost ieri la o conferinta de presa organizata de o mare agentie imobiliara in Bamboo. Asa am reusit sa ajung prima data in acest vestit club bucurestean. Am fost foarte dezamagit de el, mi s-a parut banal, pe alocuri chiar ceausist, nereusind sa ma impresioneze prin absolut nimic. Dar sa revenim la conferinta de presa despre care vreau sa vorbim.
Desi agentia respectiva se lauda ca reprezinta clienti importanti, ca implineste in 2007 cam multi ani de cand este pe piata, ca ofera servicii de foarte buna calitate si multe altele, s-a devedit ca toate aceste afirmatii sunt bazaconii si lauda fara suport real. Desi conferinta a fost organizata pentru un investitor strain cu greutate, a fost un esec si un kitsch.
Cand am ajuns acolo, in curtea Bamboo se turna un film. Nu era nimeni de la agentie care sa ne directioneze. Pana la urma ne-a spus portarul pe unde sa o luam. Cand am intrat am dat peste doua tinere frumoase si cam dezbracate care ne-au zambit si atat. Nici macar nu stiam daca am nimerit bine. Nu ne-a intampinat nimeni din partea organizatorului. Am intrat sperand ca vom gasi o astfel de persoana. Dezamagire din nou. Nu aveau nici macar un ecuson in piept.
Desi a fost schimbata de curand persoana din agentie care se ocupa de astfel de evenimente, nu s-au gandit ca nimeni nu o cunoaste pe noua angajata. Ne-am gandit sa ne integram in decor ca poate pana la urma ne baga cineva in seama, doar era conferinta de PRESA. Nici de aceasta data nu s-a intamplat minunea. A inceput conferinta, invitatii s-au complimentat si laudat singuri, dar si intre ei, am pus intrebarile, ne-au cam dat raspunsurile si gata.
S-a vorbit in limba investitorilor si s-a tradus pe ici pe colo de cineva din prezidiu care nu avea microfon pentru ca exista unul singur la vreo 8-9 vorbitori. Au urmat discutiile private la o cafea (ca ceai nu aveau) si un fursec (atat aveai voie ca sa ajunga la toata lumea). Cand am incercat sa facem schimb de carti de vizita, multi dintre vorbitori au spus ca nu le au la ei desi trebuia sa le spuna cineva ca vin la o conferinta de presa.
Foarte fericiti si multumiti am vrut sa plecam. La iesire ne-au zambit aceleasi fete si ne-au dat sacosica (traditionala la astfel de evenimente) cu cadoul menit sa iti aminteasca de ei si tie si celor care iti intra in casa. Am ajuns in masina si gandindu-ma la porcaria de conferinta la care participasem am deschis cadoul ca sa ma asigur ca nu m-am inselat cu aprecierile. Am avut dreptate.
Cand am vazut si pixul din mapa de presa am inteles. Noua angajata care a organizat tarasenia nu putea fi decat o fufa care frecventeaza clubul Bamboo si este la fel de kitsch, de limitata si de artificiala ca majoritatea celor care isi fac veacul pe acolo. Pacat de investitor care mi s-a parut serios si pus pe treaba. Sper sa nu ne fi facut si de aceasta data de ras in fata strainilor, ca noi stim ce poame avem in gradina.